Sinopsis:
Barney Daycash, personajul principal al comediei Ultimul Don Juan, scrisă de Neil Simon în 1969, este un bărbat în floarea vârstei. Are soţie, copii, casă, conduce o afacere de succes: un restaurant. Aparent e un om împlinit. Numai că viaţa pe care o duce i se pare extrem de plictisitoare şi, disperat că timpul trece, se decide să o îmbunătăţească. Pândeşte momentul în care garsoniera mamei sale este liberă şi pregăteşte terenul pentru ceva nou în existenţa sa cea ordonată: întâlniri amoroase adulterine.
Prima dintre doamnele invitate este Alana, o femeie modernă, sofisticată, pentru care "sentimental" e ceva desuet. Cea de a doua întâlnire va fi cu tânăra şi nesăbuita Bobbi, actriţă în devenire. Pentru ca, la cea de a treia încercare a lui Barney de a-şi găsi fericirea, să o întâlnim pe Jeanette, soţia prietenului său cel mai bun, care fiind în depresie pentru că soţul o înşeală, găseşte astfel calea să se răzbune. Cum anume se va termina fiecare dintre aceste întâlniri, în ce măsură Barney este sau nu un adevărat Don Juan, rămâne de văzut...
Spectacolul nerecomandat copiilor sub 14 ani
Pentru dosarul complet de prezentare a spectacolului, daţi click aici.
Turnee - Galaţi (2011, Teatrul Muzical), Constanţa (2011, Casa de Cultură a Sindicatelor), Reşiţa (2012, Casa de Cultură a Sindicatelor Corneliu Diaconovici), Craiova (2012, Teatrul Naţional Marin Sorescu), Câmpulung Muscel (2012, Zilele Municipiului Câmpulung), Berlin (2012, Studio Niculescu), Köln (2012), Viena (2012, Pygmalion Theater), München (2012, Black-Box), Frankfurt (2012, Internationales Theater Frankfurt), Stuttgart (2012, Festhalle Feuerbach), Toronto (2012, Japanese Canadian Cultural Centre), Montreal (2012, Théâtre Desjardins), Buzău (2012, Festivalul VedeTeatru), Braşov (2013, Microstagiune Nottara la Centrul Cultural Reduta), Slobozia (2013), Călăraşi (2013).