Teatrul Excelsior găzduiește pentru a doua oară, luni 19 decembrie 2016, de la ora 19, spectacolul „Întâmplări din mușuroi”. Evenimentul este realizat de Parohia „Sf. Nicolae – Dintr-o zi” din București și Fundația „HOSPICE Casa Speranței”, sub coordonarea părintelui diacon Nicolae Mogage.
Cei 19 mici actori urcă pe scenă pentru a sprijini activitățile pe care le desfășoară pentru copii Fundația „HOSPICE Casa Speranței”, organizație care, de 24 de ani, acordă îngrijire paliativă gratuită pentru adulții și copiii care suferă de boli incurabile. Însă grija oamenilor inimoși care formează echipa HOSPICE nu se oprește aici. Pe parcursul întregului an există numeroase activități în care sunt implicați copii care și-au pierdut unul sau ambii părinți din cauza unor astfel de boli incurabile. Pentru a susține aceste acțiuni, copiii Bisericii „Sf. Nicolae – Dintr-o zi” joacă spectacolul „Întâmplări din mușuroi” acum, înainte de Crăciun, dorind să aducă puțină bucurie în sufletele lor încercate.
Povestea piesei „Întâmplări din mușuroi” este construită tocmai în jurul ideii de cooperare și solidaritate, întâlnite în lumea micilor vietăți. Textul original al piesei, muzica, costumele și decorurile au fost realizate de copii, tineri și adulți apropiați ai Bisericii „Sf. Nicolae – Dintr-o zi”, care s-au implicat cu entuziasm în organizarea acestui eveniment.
Spectacolul ilustrează într-o viziune originală viața dintr-un mușuroi, cu evenimentele sale cotidiene (adunarea proviziilor; școala furnicilor, unde elevilor furnică li se predau lecții fundamentale cum ar fi munca în echipă, mersul în șir, învățarea Imnului furnicilor ș.a.), dar și cu evenimente neobișnuite ca îmbolnăvirea unor furnici, tratarea și vindecarea lor, convocarea „Consiliului de urgență” al furnicilor ș.a. Textul piesei a fost completat de poezii amuzante și de compoziții muzicale inedite, precum Imnul furnicilor și cântecul greierului. Toate acestea alcătuiesc un spectacol dinamic și plin de veselie, potrivit cu vârsta și sufletul copiilor.
În felul acesta, prin jocul și efortul lor, copiii Parohiei „Sf. Nicolae – Dintr-o zi” din București se străduiesc să aducă bucurie altor copii.