OVE.ro

Thailanda

Jun 15, 2017 at 19:00 Teatrul Nottara, Sala George Constantin 1
There are no available tickets

Thailanda

(titlu original: Cu forță, din Kifisiá)

de Dimitris Kechaidis și Eleni Chaviara

Traducere din limba greacă de Claudiu Sfirschi-Lăudat

 

Dimitris Kechaidis (1933-2005) este unul dintre cei mai importanți dramaturgi greci. Printre temele sale cel mai des abordate se numără viața mic-burgheză grecească și problemele acesteia. S-a născut în localitatea Trikala din regiunea Thessalia (Grecia) și a studiat la Facultatea de Drept a Universității din Atena. Și-a făcut apariția în lumea teatrului cu piese într-un singur act, care s-au jucat la Teatrul de Artă „Karolos Koun”. Koun a montat și restul pieselor sale – Lunga călătorie, Sărbătoarea, Verigheta etc. –, scrise toate în colaborare cu soția sa, Eleni Chaviara. Cu forță, din Kifisiá, ultima sa piesă, a fost reprezentată pentru prima oară în 1997.

Eleni Chaviara s-a născut și a crescut în Egipt, însă este originară din insula Symi (Grecia). A studiat teatrul la Facultatea de Artă Dramatică „Pelos Katselis” și filologia la Universitatea din Atena, unde profesează în prezent, predând literatura americană și cursuri de scriere creativă. Opera sa cuprinde piesele de teatru scrise împreună cu soțul ei, Dimitris Kechaidis, două monografii – Acting by Gender: Women in Arthur Miller’s Dramaturgy (1991) și American Women and Drama: Practices of Freedom (1997) –, precum și articole despre teatrul american și arta scrierii.

 

Sinopsis:

În Kifisiá, un cartier înstărit al Atenei, trei femei trecute de vârsta a doua și fiica uneia dintre ele discută despre iubire și, în special, despre bărbații din viața lor. Pregătite să pornească într-o călătorie în Thailanda pentru a se elibera și a deschide un nou drum în viață, Aleka, Fotini și Maro sunt prinse în propriul trecut, luptându-se cu ele însele, dar și cu ceilalți. Călătoria este continuu amânată, fiindcă în viața lor dramele nu încetează să apară – chemate sau nu. Iar bărbații, deși absenți, își fac simțită prezența în chipuri nebănuite. O dramă în cheie comică, despre trei femei în pragul unei crize de nervi, visând la o călătorie ce le va schimba viața.

Regia: Mihai Lungeanu

Cu: Ada Navrot, Luminiţa Erga, Isabela Neamţu, Ioana Calotă